Draga straine..

Imi e dor de tine, straine. Imi e mult mai greu acum sa recunosc asta si sa accept, mai ales. Mi-e dor sa fiu iarasi intreaga langa tine, sa stiu ca am iar starea aia de ameteala pe care doar tu mi-o provocai. Oare am ales bine resemnarea ? Poate ar fi trebuit sa lupt in continuare dar daca toata munca mea ar fi fost in zadar ? Am un milion de intrebari in cap, intrebari al caror raspuns nu-l voi mai afla vreodata.Cred. De fapt, nu voi mai face presupuneri, o sa las timpul sa-si spuna cuvantul, chiar daca acel cuvant de care vorbesc o sa ajunga la mine ca o palma care o sa doara. Dar sa fim seriosi, ar putea sa doara si mai tare de atat ? Sper ca nu o sa aflu niciodata ca raspunsul la intrebarea asta este o afirmatie, nu as putea indura si mai mult. Poate sunt masochista, poate prefer durerea decat golul asta pe care il am in suflet. Poate cinEva o sa-mi reproseze candva ca eu eram fericita, ca sunt doar niste cuvinte scrise pentru a impresiona, ca mie nu imi pasa. Ai zis ca sunt o actrita buna ? Uite ca iti dau dreptate partiala, stiu sa ma prefac destul de bine ca sunt ok dar din pacate starea aia nu poate sa ramana, la naiba ! As vrea sa nu mai fie o masca pe care o port cand e nevoie, vreau sa fiu eu cea care e ok, care poate sa zica cu sinceritate ca e fericita. Cand o sa pot sa mai zic asta ?! Sau..
...o sa mai pot sa zic vreodata in adevaratul sens al cuvantului ?

Las timpul sa decida.