17.11.2021 just wow

Fiind in Caracal, m-a cuprins nostalgia. Mi-am adus aminte de copilarie, mi-am adus aminte de adolescenta si de iubirea aia nebuna pe care i-am purtat-o primului meu prieten. Just wow!! :)) Citind blog-ul asta mi-am adus aminte cat am putut sa iubesc. Sau cat am putut sa cred ca iubesc si cum am crezut ca aia a fost iubirea vietii mele. Mi-e dor sa fiu asa naiva, awww. Cand toate pareau un fel de The Notebook si cum mi se parea cute faptul ca ne certam insa, de fapt, omul ala efectiv ma manipula, lol. Fara sa realizeze, probabil. Inca cred ca ne-am iubit, nu pot sa mint. A fost o iubire nebuna, o iubire adolescentina care ne-a format. Cel putin pe mine. Am invatat sa am standarde in ce priveste iubirea. Sa nu ma multumesc cu putin. Hai sa continui povestea de unde am lasat-o daca tot m-am apucat sa scriu pe blog. Aparent, in 2015 am aflat ca eu se muta la Bucuresti dupa ce eu alesesem sa-mi continui studiile in Craiova din cauza/datorita faptului ca auzisem ca el vrea sa mearga acolo. Eu inca speram la un viitor cu tipul asta. Avand in vedere ca au trecut 6 ani, nu-mi aduc aminte tot insaaaa, o sa incerc sa relatez ce s-a intamplat intre timp cu lux de amanunte, in limita memoriei, desigur, am imbatranit si eu, tho :))).

Continuand, s-a mutat flacaului la Bucuresti, eu m-am dus la 250ish de km distanta de el. Am avut alta pseudo-relatie cu un tip foarte, foarte fain de care efectiv mi-am batut joc, il tineam acolo doar sa fie, nu voiam nici macar sa ies cu el sa ne plimbam. I was so fucking dumb, d'oh. In fine. In linii mari, in timp ce eram cu timpul care mi-a fost efectiv bandaj, ma intalneam intamplator in orasul natal cu "iubirea" adolescentei mele si deveneam nostalgici. Dupa ceva timp de petrecut weekenduri random impreuna, am luat decizia sa ma despart de tipul pe care-l foloseam, efectiv. Oricine ar deduce acum ca m-am impacat cu tipul pentru care mi-as fi dat viata, nu? Ei bine, NU ahahahaha. Sau cel putin nu oficial, ca de fiecare data.

Doar ca am petrecut timp impreuna, am fost in vizita la Bucuresti la el. 7-8 zile daca-mi aduc aminte bine. A fost tare misto, pot zice ca aia a fost cea mai misto saptamana din pseudo-relatia noastra, am stat non-stop impreuna, a fost chiar cute. Din pacate, am un mare blank in privinta a ce s-a mai intamplat in perioada aia, stiu doar ca eram bine cu el, eram impreuna, ne era ok. Apoi, cireasa de pe tort, am hotarat sa ma mut in Bucuresti. Nice, right? Si pentru el, ce-i drept. In proporitie de 80% a fost pentru el, ok, recunosc. Cred ca o perioada ne-a fost ok, nu-mi aduc aminte prea bine, ce-i drept :)). Ce-mi aduc aminte e ca omul asta nu m-a pus mai deloc pe primul loc niciodata, eu eram ultima spita de la caruta pentru ca hei, de ce nu? :)))

Intr-un final, dupa mult timp petrecut aiurea, in care am crezut ca iubesc si ca-s iubita, am hotarat sa pun punct nebuniei asteia care deja tinea de prea mult timp  degeaba, doar sa ne hraneasca orgoliile ca niciunul dintre noi sa nu aiba pe altcineva. Am fost nebuni amandoi, I swear. Posesivi, obsedati. Aia n-a fost iubire pura, poate doar inceputurile, acum 10 ani as zice ca putem discuta despre iubire pura. In rest, stati departe de asa ceva, dauneaza grav sanatatii :)). Nu-mi doresc sa mai trec prin asa ceva, vreodata.

Am realizat mai tarziu, mult mai tarziu, ca ce am trait cu omul asta a fost o trauma si ca pe urmele "relatiei" asteia pe care am avut-o, m-am ales si cu un PTSD, which was great. Depersonalizare se numeste, am uitat ce inseamna sa fii om. Ma vedeam in 3rd person, nu mai simteam bucurie, tristeste, nu simteam nimic. Radeam pentru ca stiam ca trebuie s-o fac ca sa nu par dubioasa, plangeam pentru ca stiam cand si ca trebuie sa plang ca sa par insesibila. I was sooo fucked up. Si totusi inca cred ca ne-am iubit. Pentru varsta aia, insa da, ne-am iubit. Nu stiu de el ce parere are despre asta insa pot sa bag.. macar un deget in foc ca si el a simtit asta. Desi, to be honest, imi doresc sa cred ca am avut parte de o iubire adevarata, imi doresc sa-mi aduc aminte ca am fost norocoasa si am trait sta si-n adolescenta. Desi, sincer vorbind, n-a fost chiar asa cum imi doresc eu sa-mi aduc aminte.

Cel mai important e ca n-o sa ii port ranchiuna omului astuia niciodata, indiferent de cat de mult s-a schimbat in toti anii astia pentru ca hei, au trecut fix 10 ani de cand l-am privit cu alti ochi, au trecut 10 ani de cand l-am privit cu drag si asa o sa fie mereu, a fost si este parte din copilaria mea.

Imi cer scuze mie din trecut ca m-am pacalit pe mine insami ca o sa il iubesc toata viata asa cum credeam. Eram naiva, eram doritoare de iubirea aia care sa dainuiasca o viata intreaga, era iubirea aia de filme americane pe care orice copila isi dorea s-o traiasca si pot zice ca am trait intens tot ce am putut mai bun si mai rau cu omul asta. Deci da, ii sunt recunoscatoare ca m-a invatat sa am standarde in ceea ce priveste iubirea si cum imi doresc sa fie omul de langa mine.

Si asta mi-a adus cel mai minunat barbat langa mine, tot ce mi-am dorit in copilarie si adolescenta sa traiesc si sa am langa mine, am reusit sa intalnesc acum, la 25 de ani. Sunt cea mai norocoasa femeie din intregul Univers. Am langa mine omul pe care mi l-am imaginat ca imi va fi suflet-pereche. Omul pur care nu stie sa faca rau, omul iubitor care imi vrea doar binele mie si tuturor celorlalti din jurul lui. Omul de la care nu vreau altceva decat sa existe langa mine, omul pe care il vad langa mine cand vom fi carunti amandoi, nu doar eu -_-. Omul pe care vreau ca nepotii mei sa-l strige cand au nevoie de o mana de ajutor, omul cu care vreau sa le dam exemplu copiilor si nepotilor nostri de ceea ce inseamna iubirea.

El e omul care m-a facut sa realizez ce inseamna iubirea calma, iubirea linistita, iubirea fara dubii, iubirea care intr-adevar e pura si ramane. 

Nu stiu de ce am simtit nevoia sa mai scriu pe blog, nu stiu nici daca postarea asta o sa vada lumina zilei de maine dat fiind faptul ca nu cred ca mai stiu parola blogului insa, da, am simtit nevoia sa adaug pe blog o mica recapitulare in ceea ce priveste prima mea relatie iar cum am scris despre primul crush, apoi prima relatie, am simtit ca firesc ar fi sa scriu si despre ultima relatie din viata mea. Da, inca-s atat de visatoare, inca cred in suflete pereche si sunt convinsa ca eu l-am intalnit pe al meu. El o sa fie ultima postare de pe blog-ul asta pentru ca el e destinul final, sunt convinsa de asta.

Poate, cine stie, urmatoare postare de pe blogul asta va fi despre un mini-me, atat, altcineva nu mai are loc. 

Trecand peste asta, scriu de 2 ore incontinuu si simt ca n-am scris nimic, mi-am propus indirect sa scriu mult despre fostul prieten, sa las aici tot, sa las orice gust amar avut vreodata dar mi-am dat seama ca povestea aia e demult uitata, am pierdut pe drum detaliile, am pierdut usor si firesc detaliile despre noi doi and it feels good, man, Chiar am crezut ca nu o sa fiu capabila sa trec peste prima relatie vreodata, am crezut ca o sa ma bantuie toata viata, ca voi compara pe oricine voi avea langa mine cu el insa... nu am ce sa compar, ce am langa mine acum nu se poate compara cu nimic din ce mi-as fi putut imagina vreodata ca exista. Just wow, cum am si inceput postarea, ahahaha.

Mi-ar fi placut, intr-un fel, ca dupa 5-6 ani sa revin pe blog cu vesti bune despre "my highschool sweatheart", ar fi fost fix povestea aia cute din filme sa revin si sa zic ca ne-am maturizat si ca acum profitam de viata de adulti impreuna. Ma bucur enorm ca nu ma intorc pe blog cu vestea asta. Nu asa nasol cum suna insa sunt vesnic recunoscatoare pentru faptul ca mi-am intalnit sufletul pereche dupa toata nebunia de care am avut parte in adolescenta cu primul prieten. 

Gataaaa, deja e prea mult, nici nu stiu de ce m-a apucat nostalgia si am decis sa-mi impartasesc iar viata pe un blog public :))). Dar, sincera sa fiu, e placut sa te intorci dupa niste ani si sa citesti ce simteai si sa realizezi cat de departe ai ajuns, cat te-ai maturizat. Sunt mandra de mine! Efectiv sunt mandra de mine si de cate am traiat pana sa ajuns ceea ce sunt azi. Si sper ca peste timp sa recitesc ce am citit si azi si sa fiu si mai "mindra" de mine, ahahaha. Inside joke, Literalmente...pentru ca hei, doar eu inteleg..ok, ma calmez..

Gata! Asta e sfarsitul blogului, sper sa nu fie nevoie sa mai adaug nimic niciodata. In afara de o eventuala poza cu un bebe, as I have said, ehehe. Pinky promise.

Florii, sunt mandra de tine! R, promit sa te iubesc pentru toata vesnicia!<3

E, daca tot am scris atat despre tine in tot timpul asta, meriti si tu o urare de final. Multa intelepciune si fericire iti doresc. 

C'est fini!(Dar inchei fericita de data asta, hihi).

The very End.

Gata, that's it ! Mi-am adus aminte de blog acum cateva zile si m-am gandit ca asta e singurul loc unde chiar pot sa spun tot ce gandesc si sa ma doara fix undeva daca vede cineva. Nu mai pot, nu mai rezist, imi vine sa urlu si sa-mi iau campii ! Dar o sa ma descarc aici, o sa scriu aici tot ce mi-a fost frica de 4 ani incoace sa scot pe gura, o sa transform postarea asta intr-o scrisoare de "adio"pe care sper s-o citesti candva, nemernicule. Da, altfel nu te pot numii. Esti un om de nimic, iubire ! Esti cel mai mare cosmar al meu, esti tot ce-am iubit si tot ce-o sa urasc mult timp de acum inainte. Nu stiu de fapt daca te urasc, imi provoci repulsie. Urasc ce am ajuns din cauza ta, urasc ca m-am transformat intr-o persoana rece, fara sentimente sau reactii, exact ca tine. Toti imi zic ca parca te vad pe tine prin mine, aceleasi gesturi, aceleasi cuvinte.. urasc sa stiu ca sunt asemanata cu tine, as elimina orice mic gest de-al tau daca as putea, nu vreau sa mai am nimic de la tine ! Nu zic toate lucrurile astea doar la nervi, le zic pentru ca asta simt, eu nu sunt ipocrita sa neg ca simt ceva pentru tine, chiar daca ti-am negat tie, ai stiut intotdeauna ca eu chiar te-am iubit. Eu, in schimb, stau de foarte mult timp pe ganduri, nu mai stiu ce simti pentru mine dar in momentul de fata sper cu tarie sa-ti fiu indiferenta si sa nu cumva sa mi te intorci intr-o zi, cum ai facut-o de fiecare data pentru ca de data asta refuzul ar fi categoric,niciun "mai vedem", nimic. Nu ai nici cea mai vaga idee cu cata siguranta scriu toate chestiile astea, nu ai idee cate am putut sa strang in mine si cum mi se amesteca toate ideile si nu stiu pe care s-o scriu mai intai, as avea atatea sa-ti zic. Dar nu intr-un mod direct, niciodata nu ai am putut sa-ti zic totul in fata pentru ca nu am vrut sa te ranesc, am preferat sa le tin pentru mine, sa-mi cotrobaie mie prin minte toate gandurile si toate dezamagirile si promisiunile tale false. Am fost o idioata sa tac..
Deci, hai sa incep.
Azi stiu ca povestea noastra ar fi trebuit sa se incheie de foarte, foarte mult timp dar niciunul dintre noi nu a lasat sa se intample asta. De ce ? Tu de ce n-ai lasat asta sa se intample ? Ti-a placut sa stii ca ai pe cine sa torturezi, asa e ? Ti-a placut sa stii ca ai intotdeauna pe cineva acolo sa te sustina si sa-si dea si sufletul pentru tine, nu ? Sunt convinsa ca daca ti-as spune chestia asta in fata, reactia ta ar fi " dar eu nu stiam ca ma iubesti, mereu mi-ai negat"..hai sa dam cartile pe fata :))) ai stiut DINTOTDEAUNA ca eu te iubesc si ca as face absolut orice pentru tine, pentru.."noi". Nu vreau sa cad in extrema fetelor ranite de iubitii lor si sa para ca fac pe victima si ca arunc toata vina asupra ta, sunt constienta de toate greselile mele, sunt constienta ca prin atitudinea mea de "badass" te-am indepartat cand stiam clar de la tine ca nu ti-a convenit niciodata sa fac pe indiferenta, din contra. Dap, am facut contrariul, stiu. Am facut multe, extrem de multe greseli si eu si le-am platit pe fiecare, doar eu stiu asta. Dar atitudinea asta oare de unde o fi venit, iubire ? Din comportamentul tau, doar din comportamentul tau. " You get what you deserve", it's sounds right :-?. Am incercat mereu sa ma dau dupa tine, cum erai tu, incercam sa fiu si eu la fel, am cam renuntat mai mereu la atitudinea aroganta atunci cand vedeam ca esti din nou baiatul de care m-am indragostit acum mult timp. Doamne cat l-am iubit pe baiatul ala ! Doar pentru baiatul ala am ramas langa tine atata timp, nu-mi cer scuze ca zic asta. Am ramas langa tine si te-am iertat intotdeauna pentru ca am stiut cu fiecare particica din sufletul meu ca m-ai iubit nebuneste, m-ai iubit cum nu a iubit nimeni vreodata pe altcineva ( si-mi asum zicand si asta). Da, tu chiar m-ai iubit, noi CHIAR ne-am iubit, nu ? Ne-am iubit pana ne-am distrus unul pe celalt cu joculetele noastre de-a "nu suntem/suntem impreuna", ne-am distrus iubirea. De ce ne-am jucat chiar si cu ce ramasese din iubirea aia a noastra ? Am fost doi prosti, am fost poate chiar cei mai prosti. Dar iti jur, eu niciodata n-as fi ajuns in punctul in care sunt astazi daca nu te schimbai. Nu te mai recunosc, bre, nu mai stiu efectiv cine esti. Si asta intr-un timp relativ scurt. Cum ai putut sa nu fii langa mine in cele mai grele momente, breica ? Prima data am inteles, treceai si tu prin acelasi rahat ca si mine si ai iesit invingator, dar acum ce te-a oprit ? Asta e singura intrebare pe care as mai avea sa ti-o adresez dar prefer sa-mi creez propriul raspuns si sa te uit definitiv. E impropriu spus "uit", stiu. Dar sa stii ca sunt pe drumul cel bun, mi-a adus ceva bun separarea asta a noastra de sfarsit de liceu :)). Si stii despre ce..sau de fapt despre cine vorbesc. Cu gandul ca poate n-o sa vezi niciodata asta iti spun cu mana pe inima ca baiatul asta care a aparut in viata mea cabd aveam mai multa nevoie e tot ce-as fi putut visa. Da, tin la el, pe zi ce trece din ce in ce mai mult ! Si el e singurul care a putut sa-mi ia gandul de la tine, singurul care a stiut sa fie exact ce aveam eu nevoie. L-ai si cunoscut in intamplare, alta zi in care imi venea sa ma ascund ca nu voiam sa ma vezi, daca asta te ranea ? Asta ca sa vezi cat de tembela am putut sa fiu. De-asta poate ca am lasat-o balta cu tine si nu ti-am zis nimic de la.. separarea/indepartarea noastra brusca, datorita lui, cel pe care il lasasem pentru...tine. As fi putut sa lupt, chiar as fi putut dar uite ca data asta a fost diferit, de data asta nu am vrut sa mai lupt pentru tine. Am ajuns sa ma bucur ca ii faci rau altcuiva si nu mie.. vezi unde am ajuns ? Am ajuns sa ma multumesc ca nu esti langa mine sa-mi faci rau. M-ai adus la nebunie..
Mai sunt multe de scris, probabil mi-ar lua zile sa insir aici tot ce as fi vrut sa-ti zic, tot ce-am acumulat in 4 ani de zile. Stii ce m-a facut sa omor ultima particica din mine care te-ar fi vrut inapoi ? Am auzit ca pleci la Bucuresti. Din intamplare :)). In momentul ala toata lumea mea s-a prabusit ! Cum ai putut sa-mi faci si asta ? Ai decis sa pleci, ok..dar ai decis sa pleci fara ca macar sa avem o ultima discutie, fara nicio explicatie. Inseamna ca eu nu mai sunt in ochii tai nici macar o..cunostiinta careia sa-i spui ca ti-ai schimbat planurile si ca probabil n-o sa ne mai vedem ? Asta insemn eu dupa 4 in care am fost intotdeauna acolo pentru tine ? Am devenit straini, am devenit straini pentru ca asta am ales noi ? Oare chiar asa trebuia sa fie sau asa am facut noi sa fie ? Probabil ca nici nu mai are importanta. Ideea e ca aveam nevoie sa ma descarc si de cat sa mai vorbesc cu tine, prefer sa vorbesc de una singura, macar aici nu ma intrerupe nimeni si nu ma minte nimeni, asa cum o faceai tu. N-am fost proasta asa cum am parut, sa stii. Intotdeauna te-am simtit cand ma minti, te-am simtit cand aveai ceva, ti-am simtit orice lucru marunt, fraiere, dar am tacut pentru ca primeam acelasi raspuns: " esti paranoica si geloasa !". Si asa am ajuns ! Am ajuns sa ma indoiesc de propria existenta din vina ta ! Ma simt ca un monstru fara sentimente, nu mai sunt eu, cea dinainte. Am ajuns un monstru, mi-e greu sa-mi exprim sentimentele, nu stiu sa mai spun ce simt, am ajuns ca tine, ipocritule. Repet, urasc fiecare coltisor din mine care ma face sa seman cu tine, mi-as smulge tot ce are legatura cu tine din mine ! Mereu am palavragit, chiar si aici pe blog. Ba te uram, ba te iubeam la intervale de cateva zile dar acum stiu, STIU ca ai omorat orice sentiment pentru tine, sunt goala. Sunt complet seaca cand vine vorba de tine, inca ma mir si eu ca imi e atat de bine fara tine. Iti simt lipsa pentru ca ai fost cu mine peste tot, in toate locurile unde stau dar doar atat. Vorbesc despre tine acum ca despre oricare alta persoana care a trecut vreodata prin viata mea. Stiu ca o sa ai locul tau in viata si in inima mea dar promit ca n-o sa mai las niciodata amintirile sau orice altceva sa reinvie ce simteam candva pentru tine. De azi ti-ai ingropat singur iubirea pe care ti-am purtat-o odata. All by yourself.. nu m-am gandit vreodata ca cel mai rau lucru pe care il vei face vreodata va fi mie..
Am iubit un monstru.. si cel mai tare ma sperie gandul ca am stiut dintotdeauna cum esti si am ramas, as fi putut pleca dar n-am facut-o.. Oare de ce te mai condamn pe tine ? E doar vina mea ca n-am plecat la timp, chiar daca intotdeauna ai stiut cum sa ma intorci din drum, tot la tine am venit dupa toate plecarile si toate cele. Dar chiar as fi putut sa plec si sa impiedic orice sansa dar n-am facut-o, mă. Acestea fiind spuse, cred ca mi-am mai rapit inca ceva timp din tot timpul pierdut pentru a scrie tot ce n-am putut sa exprim vreodata. Nu e tot dar prefer sa ma opresc aici. Sa ma opresc aici cu tot, la propriu. Data de 11, data care marcheaza " casatoria " noastra o sa marcheze de astazi finalul, chiar daca teoretic noi am terminat-o de ceva timp, astazi a fost ziua in care am constientizat ca particica aia mica care mai spera trebuie omorata.
As fi apreciat doar sa fii barbat si sa-mi spui in fata tot, nu sa mi te ascunzi dupa fusta aleia si s-o lasi asa dar sa nu vorbim despre acte de curaj, n-ai fost capabil sa-ti recunosti sentimentele in ultima vreme. Si acum raspunsul tau ar fi " dar tu de ce nu mi-ai zis in fata toate astea?", sincer eu as fi vrut dar eu chiar stiu ca n-am cu cine, nici daca te-as fi rugat eu sa iesi sa vorbim n-ai fi avut curaj. De faaapt.. been there, am incercat asta acum 2 saptamani :-?. Iti e frica cumva ca te intorc ? :)))
Iti multumesc din toata inima ca ai fost iubirea adolescentei mele, dar adolescenta s-a cam dus, e si timpul tau.
Pentru ultima data iti zic, te-am iubit..te-am iubit nebuneste. Macar atat nu uita.

Ai fost insomnia mea.

Cu ce sa incep ? De la ultima postare s-au intamplat prea multe care mi-au dat viata complet peste cap. Au fost momente bune cu el, chit ca nu era nimic oficial (ca de obicei) si a fost si momentul in care "noi" a incetat sa mai existe. A fosr seara care a pus capac oricarei incercari de a mai continua. A fost seara in care am suferit mai mult decat in anii trecuti, seara care mi-a tras cortina despre care vorbeam intr-o postare precedenta si am vazut adevarul din spatele actorului. A urmat inca o zi de chin si de discutii interminabile care s-a incheiat, intr-un sfarsit, cu o decizie comuna pe care mai tazriu, in viitor, vom realiza amandoi ca a fost cea mai buna. Am fost hotarata sa ma razbun si mi-a iesit. Ii citeam durerea si furia in privire si ma durea. I-am facut rau persoanei careia ii doresc tot binele din lume si am regretat si o sa regret mult timp de acum inainte. Am fost in stare de cele mai oribile lucruri. Mi-a fost si inca imi e frica de persoana pe care am iubit-o mai mult decat m-am iubit pe mine insami. Nu mai vedeam iubire in privirea lui, vedeam doar clipa cand tremuram langa el si ma ingrozea gandul ca am ajuns din "soulmates" "enemies". Ce a fost intre noi a fost prea frumos sa ajungem la razbunari, la jigniri si la atatea lacrimi. Dar se presupune ca cele mai frumoase iubiri sunt cele mai nebune. Inseamna ca a noastra a fost cea mai frumoasa pentru ca, sa fiu sincera, nu m-am gandit vreodata ca as putea sa ii fac atata rau unui om.. am devenit un monstru care acum, dupa aproape o luna, se ascunde sau poate chiar a fugit( sau poate ca sta ascuns). Nu o sa-i mai fac nimanui ce i-am facut lui, nimeni nu merita, mai ales el. Dar din tot ce am zis, cel mai mult regret faptul ca el si-a meritat soarta cu varf si indesat. De ce ? A recunoscut si el ca a meritat tot pentru ca si el la randul lui m-a facut sa trec prin cioburi desculta. Dar am trecut peste, nu-i port pica si nici nu as putea. In primul rand, a fost un chin neasteptat de frumos. Sunt masochista ca o spun dar m-am simtit iubita pana si in momentele in care ma jignea pentru ca stiam ca si asta e o dovada de iubire. Daca nu-ti pasa, de ce sa-ti bati capul cu o persoana ? N-am urat si nu voi mai uri pe nimeni cu atata iubire cu care l-am urat pe el. Am fost ca Tom si Jerry, ne-am alergat sa ne distrugem unul pe celalalt cu atata ardoare si asta a facut iubirea noastra mai palpitanta. Niciunul dintre noi nu e genul de persoana care sa vrea numai "lapte si miere", asa ca toata tortura asta ne-a unit. Am fost nebuni unul dupa celalalt, la propriu ! Nu stiu cum decurg lucrurile in alte relatii dar niciuna nu se compara cu ce am avut noi. Tocmai de-aia nu-i port ranchiuna, toate si-au avut rostul lor. Dar acum s-a terminat.si stim amandoi ca asa e cel mai bine. Recunosc, inca mai am momente cand imi e dor si poate am o urma de indoiala ca separarea a fost cea mai buna decizie dar realizez ca ce e intre noi nu va mai putea fi la fel cum a fost. Sau poate peste ani, cine stie. Nu, nu sper la o potentiala impacare dar stiu cu fiecare molecula.din mine ca ce a fost intre noi a foat adevarat si, poate din cauza prea multor filme, cred in suflete pereche. Daca e menit sa fie, va fi, asta este motto-ul meu. Timpul isi va spune cuvantul pe parcursul a ceea ce urmeaza.

I'm giving up on you

Ma uitam la postarile scrise in 2 ani si am trecut de la o extrema la alta in interval de cateva ore. Nu pot sa cred ca au trecut 2 ani, au trecut atatea luni, atatea zile in care am plans, am ras si am iubit neconditionat. Doamne, cat am iubit ! Am facut orice nebunie numai sa-l stiu langa mine, am devenit geloasa, posesiva, nehotarata. Am indurat destule, am pus la incercare increderea lui, l-am facut sa sufere, sa stie cum e fara mine. Am fost nesigura pe iubirea lui, am fost nesigura pe sentimentele mele, i-am facut zilele un calvar. Am gresit mereu si am realizat. M-am schimbat, nu mai traiesc in basme. Vad realitatea, incerc sa lupt dar obosesc. Am obosit sa lupt atatea zile. Am toate gandurile amestecate, vreau sa repar trecutul dar viitorul vrea sa ma traga la el..
Sunt foarte confuza. Imi place de altcineva si chiar simt in fiecare vena cum imi fuge sangele cand il vad in fata mea. E perfect ! Nu-i gasesc vreun defect. Singurul defect[care, poate, mi-a atras atentia cel mai mult] este ca il compar mereu cu acel vechi el de care m-am tot agatat. Seamana mult si au multe puncte comune. Nascuti pe 1 mai amandoi ?! Sunt prea multe care ma fac sa dau inapoi. Nu vreau sa-l las...
Nu din nou. Mereu i-am lasat pe baietii respectivi pentru "Sufletul-pereche" ca apoi sa ma dezamageasca iar si iar si iar pentru ca e nehotarat, e imatur. De un milion de ori i-am zis ca e imatur si si-a dat seama de asta doar cand m-a vazut cu altcineva. Asta e egosim pur. Cum am zis, de data asta am incercat tot ce mi-a stat in puteri sa repar greseala facuta si mi s-a intors totul impotriva mea. L-am vrut atat de mult incat simt ca obosesc pe zi ce trece mai mult. Iubesc sa ma cert cu el doar ca stiu ca sunt de nedespartit si imi place ca nu putem sa stam unul fara celalalt prea mult timp, imi place sa-l cert ca sa vada cat de mult il iubesc dar parca m-am saturat sa ma joc de-a iubirea... vreau o relatie completa, vreau o relatie care sa reziste. Noi nu mai rezistam mai mult de 2 luni impreuna. Ne-am iubit mult si asta o sa conteze mereu in inima mea dar ma voi opri aici, inima mea vrea odihna.. e satula de 'heart break'-uri constate.
In postarea de cand am facut un an, ultima fraza a fost Te iubesc ma, taranule ! Promit sa te iubesc de aici...
cu gandul ca intr-o zi ma voi opri din viciul asta, din iubit o singura persoana pana la epuizare. Si uite ca a venit vremea.
Am promis c-o sa te iubesc de atunci dar de fapt te-am iubit si te-am vrut din prima clipa dar pana azi..
24/02/2014. azi renunt.. 
Te iubesc ma, taranule ! Promit sa te iubesc de aici...

PANA AICI.

Trece pentru o ora, sau poate jumate

Ma simt atat de ciudaaaaaaaat :)). Ma simt bine dar tot imi lipseste un ceva. Adica m-am maturizat[sper] si nu mai plang pe la colturi de dor dar imi lipseste sa ma cert cu cineva, sa tot bat pe cineva la cap. Ah, nu stiu sa mai exprin ce simt -_-..
Mi-e ciudat fara "stres", trec toate asa, vag :)). Still not me without him.
Dar o sa ma obisnuiesc ca eu sunt descurcareata. Mi-am promis mie insami ca nu ma mai exteriorizez si ca de data asta chiar o las balta si sper sa nu revin cu o postare in care imi contrazic cuvintele din asta :)). Vreau sa spun ca m-am obisnuit si cu si fara, chit ca mi-era mai bine cu, chiar daca cearta si nervi. But it's ok. Nu ma vait. Sunt chiar bine si continui asa. Sunt bine pentru ca de data asta am facut tot ce trebuia facut, sunt linistita ca eu am incercat dar de acum nu mai depinde nimic de mine, din punctul meu de vedere chiar nu mai e nimic de reparat. Chiar asa, cat s-o mai lungim ? O sa fie din ce in ce mai greu.
Have to go, to be continueeed :D ! Sper sa nu fac o greseala mai mare decat mine :-s.

Sweet November (?)

Nu am mai scris de mult si am realizat ca a fost o greseala. Blogul meu e singurul care "ma asculta" si nu ma judeca pentru greselile mele, pentru ca da, in ultimul timp viata mea a devenit o greseala constanta.
Stau uneori si ma intreb daca vreodata o sa am puterea sa pot iubi pe altcineva, sa fiu fericita pe bune langa altcineva. M-am schimbat, nu mai sunt prostuta/naiva care-si cerea scuze cand vina nu era a ei, acum nu-mi mai e frica sa nu-i ranesc sentimentele. Am invatat sa supravietuiesc si fara, uneori uit ca nu e langa mine. Asta probabil ca este rezultatul plecarilor lui care, indiferent de durata, mi-au lasat un gust amar dar m-au invatat ca rabdarea nu da niciodata gres, deci am invatat sa am rabdare. Daca e menit sa fie, va fi ! M-am osbinuit sa nu mai lupt, sa nu mai sper, doar stau si astept un rezultat al carui final ma poate face fericita[sau nu]. Dar totusi, daca 15 ani am fost fericita si fara el, mai departe ce ma opreste ? Nu neg nicidecum ca fericirea e.. completa si mult mai intensa langa el pentru ca, sa fiu sincera, in momentul de fata sunt absolut convinsa ca niciun alt baiat sau poate barbat nu va avea norocul sa fie la fel de iubit cum a fost don'sorul. Daca aude ca l-am denumit asa, o sa-mi iau o bataie maricica. E un copil si cred ca asta ma face sa-l iubesc atat de mult.. uneori e prea copil si ma scoate din minti dar de cele mai multe ori e adorabil. E un copilas care are nevoie de afectiune si intelegere si .. eu nu i le mai ofer. Cred ca m-am obisnuit sa caut diferite motive de galceava, imi place sa-l provoc. Am o vaga impresie ca asta e un fel de auto-aparare, un fel de zid construit din certuri si reprosuri. Orgoliul asta.. de ce sa stie el ca inseamna asa de mult pentru mine ? Dar si asta e un mod prin care ar putea sa observe. De ce as mai face atata tam-tam daca mie nu mi-ar pasa ? Macar el nu-si da seama si pot sa continui.
Sunt confuza. Toata treaba asta e un fel de "lasa-ma implace", pe cine sa mai tachinez daca nu pe el ? Efectul este egal cu zero daca nu el e victima mea. Victima mea.. ce bine suna !


"Se zice ca un barbat stie ca s-a indragostit cu adevarat doar atunci cand isi intalneste adversarul perfect"

Seems imposible ?

This is how you lose her. 

You lose her when you forget to remember the little things that mean the world to her: the sincerity in a stranger’s voice during a trip to the grocery, the delight of finding something lost or forgotten like a sticker from when she was five, the selflessness of a child giving a part of his meal to another, the scent of new books in the store, the surprise short but honest notes she tucks in her journal and others you could only see if you look closely.

You must remember when she forgets. 

You lose her when you don’t notice that she notices everything about you: your use of the proper punctuation that tells her continuation rather than finality, your silence when you’re about to ask a question but you think anything you’re about to say to her would be silly, your mindless humming when it is too quiet, your handwriting when you sign your name in blank sheets of paper, your muted laughter when you are trying to be polite, and more and more of what you are, which you don’t even know about yourself, because she pays attention.

She remembers when you forget. 

You lose her for every second you make her feel less and less of the  beauty that she is. When you make her feel that she is replaceable. She wants to feel cherished. When you make her feel that you are fleeting. She wants you to stay. When you make her feel inadequate. She wants to know that she is enough and she does not need to change for you, nor for anyone else because she is she and she is beautiful, kind and good.

You must learn her. 

You must know the reason why she is silent. You must trace her weakest spots. You must write to her. You must remind her that you are there. You must know how long it takes for her to give up. You must be there to hold her when she is about to. 

You must love her because many have tried and failed. And she wants to know that she is worthy to be loved, that she is worthy to be kept.

And, this is how you keep her.